Consiliul Naţional al Audiovizualului a informat vineri, 25 martie, distribuitorii de servicii de programe că pot retransmite posturile Espreso şi Rada TV din Ucraina fără a solicita acorduri de retransmisie din partea acestora.
CNA a analizat joi solicitarea primită din partea Consiliului Naţional al Televiziunii şi Radiodifuziunii din Ucraina, precum şi pe cea a societaţii Limited Liability Company ”Goldberry”, de a retransmite pe teritoriul României postul Rada TV, respectiv Espreso, potrivit unui comunicat de presă.
Semnalul postului RADA Tv poate fi accesat la: rtmp://83.142.234.243/20220224/pgm https://www.youtube.com/watch?v=CwQl49tDPTk
Amos 7 (4°W), transponder 12 341, SR 17 900, polarizare (H), FEC ¾
Hotbird 13 (13,0°E) transponder 10 930, polarizare H, SR 30 000, FEC 2/3
Hotbird 13 (13,0°E) transponder 11 219, polarizare H, SR 29 900, FEC 3/5
Semnalul postului Espreso poate fi accesat la: satelit Astra 4A, operator SES AB (Suedia), parametrii orbitali – 5° longitudine Est, frecvenţa 12 072 MHz, rata simbol 27,5 Msymbs/s, FEC ¾, polarizare orizontală, termen de distribuţie a programului open-source, DVB-S, MPEG-4 (SD).
Precizăm că, potrivit art. 5 din Decizia CNA nr. 72 din 02.02.2012 privind condiţiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie:
(1) Distribuitorii de servicii de programe au obligaţia să aducă la cunoştinţa CNA orice modificare în documentele şi datele declarate, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. c), în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării.
(2) În cazul modificării structurii ofertei de servicii şi/sau a localităţilor în care se asigură retransmisia, distribuitorul de programe va depune următoarele documente: a) cererea conform modelului prevăzut în anexa nr.1; b) solicitarea de modificare a avizului de retransmisie, conţinând lista nominală cu localităţile şi serviciile de programe care fac obiectul modificării, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta decizie; c) declaraţia distribuitorului, semnată de reprezentantul legal al acestuia, în original, privind deţinerea drepturilor legale de retransmisie pentru serviciile de programe înscrise în anexa nr. 4.
(3) Modificarea structurii ofertei de servicii poate fi efectuată în condiţiile prevăzute la art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului. CNA va decide asupra modificării avizului de transmisie în termen de 30 de zile de la solicitare.