CNA cere subtitrarea în limbile minorităţilor a spoturilor privind vaccinarea împotriva COVID-19

0
81

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) cere Grupului de Comunicare Strategică (GCS) să subtitreze în limbile minorităţilor naţionale spoturile de interes public aferente campaniei de informare privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România.

„O să transmitem o solicitare către Grupul de Comunicare Strategică prin care îi rugăm ca aceste mesaje să fie cumva subtitrate în limbile minorităţilor naţionale, plus limbajul mimico-gestual”, a spus preşedintele CNA, potrivit Agerpres.

Propunerea a fost făcută de membrii CNA Orsolya-Eva Boros, care a pledat pentru subtitrarea în limba maghiară, şi Cristina Pocora, care a spus că este necesară subtitrarea şi în limbile romani şi rusă. „Aceste mesaje ar trebui să ajungă şi la ei. Eu am văzut cât de greu este să convingi oamenii să se vaccineze”, a spus Orsolya-Eva Boros.

Cristina Pocora a afirmat că ar „extinde” numărul limbilor în care ar trebui să fie realizată comunicarea, „prin inserarea, în anumite zone, a unor scurte fragmente şi în limba romani, ca şi în limba ruşilor lipoveni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.