CNAIR: Întrerupere temporară, vineri seara, a aplicaţiei e-Tarifare, pentru mentenanţă

Funcţionarea aplicaţiei e-Tarifare va fi întreruptă pentru maximum două ore, vineri seara, pentru efectuarea de lucrări de mentenanţă, a anunţat, joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit sursei citate, vineri, începând cu ora 22:00, pentru un interval de timp estimat între 1 – 2 ore, vor fi efectuate lucrări de mentenanţă la aplicaţia e-Tarifare.

Acestea vor afecta activitatea desfăşurată în Agenţiile de Control şi Încasare (ACI) din PTF situate la frontiera externă a UE (Serbia, Republica Moldova şi Ucraina) şi activitatea de emitere a Autorizaţiilor Speciale de Transport (AST), la cerere, desfăşurată în ACI situate în zona de frontieră internă a UE (Ungaria şi Bulgaria).

„Echipele tehnice vor depune toate eforturile pentru reducerea timpilor necesari efectuării lucrărilor de mentenanţă”, dă asigurări compania de drumuri.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati