CNAIR precizează că lucrările au început în luna septembrie 2019 având termen contractual de finalizare 24 de luni pe cele două loturi. Aceste lucrări constau în frezarea dalelor de beton, consolidarea fisurilor active, repararea rosturilor şi a dalelor degradate, precum şi aşternerea a două straturi asfaltice armate cu geocompozit.
Având în vedere traficul redus din perioada pandemiei generate de COVID 19, precum şi conditiile meteorologice favorabile, CNAIR a decis împreună cu antreprenorii executarea lucărilor în mod intensiv, fără întrerupere. Lucrările de reparaţii pe autostrada A2 au demarat în data de 15.02.2020, astfel în data de 07.04.2020, s-a deschis circulaţia pe A2, între km 12 şi km 17, calea 1 (Bucureşti – Constanţa). Precizăm că termenul contractual de finalizare al acestor lucrări era 30.04.2020.
Totodată, în condiţiile traficului redus, în 5 luni, CNAIR spune că a finalizat 33 km de lucrări de întreţinere pe acest tronson de autostradă. De asemenea, menţionăm că data de 15 iunie pentru întreruperea lucrărilor şi a ridicării restricţiilor, a fost determinată tot împreună cu antreprenorii şi poliţia rutieră, ţinând cont de posibila deschidere a sezonului estival, în stare de alertă, precum şi în raport cu graficul şi lucrările specific, în executare.
Procesul de refacere a suprafetei carosabile presupune un interval de timp în care stratul superior de asfalt nu trebuie să fie rulat de roţi, a mai transmis CNAIR.
Marcajele rutiere urmează să fie aplicate ulterior acestei proceduri, astfel încât în weekendul următor, circulaţia se va desfăşura fără restricţii, pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui.
CNAIR reaminteşte participanţilor la trafic că în perioada sezonului estival lucrările de reparaţii pe A2 vor fi oprite, urmând ca acestea sa fie reluate în data de 15 septembrie.