CNAIR reziliază contractele cu firma italiană Tirrena Scavi, care lucra și pe centura Capitalei

Având în vedere slaba mobilizare şi incapacitatea financiară a constructorului italian de a continua proiectele pe care le derulează, managementul CNAIR a luat decizia de a rezilia contractele încheiate cu acest antreprenor.

„Precizăm că la construcţia Variantei de Ocolire Timişoara Sud sunt întârzieri majore în raport cu termenul de finalizare. Termenul contractual al acestui obiectiv a fost depăşit cu mult, iar mobilizarea pe şantier a fost deficitară pe tot parcursul anului 2022, ajungând la un stadiu fizic de doar 58,26%.

De asemenea, pe tronsonul 1 al drumului expres Craiova – Piteşti progresul fizic este de doar 57,06%, deşi termenul contractual de finalizare era 2022.

Pe sectorul de centură a Bucureştiului, cuprins între DN 2 şi A2, acolo unde există un contract pentru lucrări de modernizare, progresul fizic este de doar 20,76%, iar conform termenului asumat prin contract obiectivul trebuia finalizat de mai mult de un an (04.08.2021).

Aceste întârzieri atrag şi daune materiale consistente, pe lângă cele care decurg din imposibilitatea de a folosi infrastructura rutieră.

CNAIR va face toate demersurile pentru relansarea acestor proiecte în cel mai scurt timp posibil.

Constructorii trebuie să fie conştienţi de obligaţia de a aborda cu seriozitate contractele pe care le semnează cu CNAIR. În caz contrar, vor suporta consecinţele legale care derivă inclusiv din eliberarea certificatelor negative, care au valabilitate timp de 3 ani”, a transmis CNAIR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati