Lipsa gratuității transportului școlar în 19 județe este o încălcare a dreptului la educație, a declarat președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
- Csaba Asztalos a afirmat la Digi24.ro că anual există această problemă a decontării navetei de către Minister și a anunțat că CNCD a dat o hotărâre chiar anul trecut „în care am constatat fapte de discriminare prin modalitatea în care s-au decontat aceste cheltuieli de transport”, potrivit edupedu.ro.
„Noi am am aplicat o amendă, în cuantum de 10.000 lei, și Ministerul Educației a atacat hotărârea noastră, se judecă la Curtea de Apel București acest dosar în acest moment, care a avut ca obiect tot problema decontării cheltuielilor de transport”, a anunțat Csaba Asztalos.
Întrebat la Digi24.ro în legătură cu situația elevilor care nu au acces la transport gratuit la școală, așa cum prevede legea învățământului preuniversitar, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a declarat că, „la prima vedere, este o încălcare [a dreptului la educație – N.Red.]. Însă din ce înțeleg eu este o situație tranzitorie, temporară.
Dar întrebarea este justă: ce ne facem cu acele familii și acei copii care nu au resursele pentru a-și plăti abonamentul sau transportul până vor fi decontate? Iar al doilea aspect pe care l-am văzut este că limita prevăzută de actele normative pentru a fi decontată este una nerealistă raportat la cheltuielile de transport, adică undeva la 10 lei pe zi, dacă am înțeles bine, și transportatorii invocă faptul că transportul costă mult mai mult decât acei 10 lei alocați de către stat”.
- „Cred că aici ceea ce este important să nu se mai repete astfel de situații, pentru că cumva anual avem această problemă. Dacă-mi amintesc, am mai avut în trecut, la început de an. Trecerea de la un an la altul trebuie să fie lină, în sensul în care să nu avem aceste episoade în care nu efectuăm plata. Da, în principiu afectează dreptul la educație”, a declarat Csaba Asztalos.