Senatorul PSD Gabriela Firea spune că lipsa de încredere în instituţiile statului s-a adâncit catastrofal după ce coaliţia PNL-USR-PLUS-UDMR a votat împotriva constituirii unei comirii de anchetă privind datele din pandemie.
„Ce abuzuri se ascund? Ce nu trebuie sā afle românii? Parlamentarii puterii și-au bătut joc de oameni și au votat împotriva constituirii comisiei de anchetă privind datele din pandemie, despre care chiar unii de-ai lor spun că sunt falsificate. Astfel, parlamentarii Coaliției PNL-USRPLUS-UDMR admit cu cinism că guvernarea lor este mincinoasā și, cu premeditare, ascunde adevărul.
Ce vor să nu se afle? De ce parlamentarii puterii refuză o cercetare transparentă a datelor despre pandemie? Ce ilegalități protejează? Nu cumva se tem că grozăviile care ar putea ieși la iveală îi vor face pe români să-i alunge cu pietre de la guvernare? Că ar putea fi un nou scandal de tip Unifarm?
Votul de ieri adâncește catastrofal lipsa de încredere în instituțiile statului și va avea efecte devastatoare inclusiv în privința vaccinării și combaterii pandemiei.
Din acest moment, cuvinte precum adevăr, transparență, onestitate sunt adevărate blasfemii în gura oricărui reprezentant al puterii.
Noi am cerut cu insistență crearea acestei comisii pentru că era obligatoriu ca românii să afle de ce nu au fost raportați peste 5300 de decedati, adică 18,2% din totalul celor 29034 de decedati COVID, raportați oficial în România.
Este o cifră uriasa! NU POATE FI VORBA DE O MARJĂ DE EROARE și NICI de GREȘEALĂ UMANĂ!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
În fața biroului președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, parlamentarii PSD cer parlamentarilor Puterii sa voteze pentru înființarea Comisiei de anchetă privind măsluirea datelor despre pandemie.
PROTEST ÎN PARLAMENT / PSD cere parlamentarilor Puterii sa voteze înființarea comisiei de anchetă privind măsluirea datelor despre COVID
Partidul Social Democrat(PSD) dorește înfiinarea acestei Comisii de ancheta privind numarul de raportari ale deceselor de Covid 19, ținând cont și de declarațiile fostului ministru al Sanatatii, Vlad Vloiculescu, care-a spus că exista o problemă cu numarul de raportari ale morților de Covid, inclusiv cu cel al numărului infectărilor.