Cod galben de vijelii şi averse în 22 de judeţe, inclusiv în Bucureşti, până joi dimineaţa

Capitala şi 22 de judeţe din centrul, sudul şi estul ţării intră miercuri sub Cod galben de vijelii şi averse, până joi dimineaţa.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 18 august, ora 10:00 – 19 august, ora 10:00, în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova, Oltenia, Transilvania şi la munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi pe alocuri vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 litri/mp şi izolat 50 – 60 litri/mp.

Judeţele aflate în totalitate sub Cod galben sunt: Harghita, Bacău, Vaslui, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Galaţi, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi Constanţa. Judeţul Neamţ este singurul afectat doar parţial de averse torenţiale, vijelii şi grindină.

Meteorologii avertizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Cum va fi vremea în Capitală și județul Ilfov

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo cod galben, valabilă în intervalul 18 august, ora 10:00 – 19 august, ora 10:00, pentru municipiul București și județul Ilfov.

În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati