Cod Portocaliu de caniculă în București și Ilfov cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Portocaliu de caniculă pentru București și alte 17 județe din sudul și vestul țării.

Judeţele vizate de avertizarea meteorologilor sunt Arad, Bihor, Satu Mare, Timiş, Dolj, Olt, Teleorman, Călăraşi, Ilfov şi Giurgiu. Parțial, Codul Portocaliu este valabil și în Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea.

Vreme caniculară în București

În București, în intervalul 26.07.2022 ora 10:00 – 28.07.2022 ora 09:00, valul de căldură se va intensifica și vremea va fi din nou caniculară, cu disconfort termic accentuat și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.

Marți (26 iulie), temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar miercuri (27 iulie) se vor atinge 39…40 de grade; minimele termice vor fi de 18…21 de grade.

În seara zilei de miercuri (27 iulie) și în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) va crește probabilitatea de apariție a fenomenelor specifice instabilității atmosferice (intensificări ale vântului, posibil vijelii, averse și descărcări electrice).

În perioada 28.07.2022 ora 09:00 – 29.07.2022 ora 21:00, valul de căldură va persista. Valorile termice vor fi mai scăzute față de zilele precedente astfel că vor fi maxime de 34…36 de grade și minime în jur de 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) când vor fi intensificări ale vântului și condiții pentru descărcări electrice şi averse, se arată în informarea ANM.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati