Poliția Locală Sector 2, prin Serviciul Protecția Mediului, în colaborare cu Garda Națională de Mediu, au început de marți un plan comun de acțiune privind gestiunea deșeurilor în București.
Inspectorii celor două instituții vor face controale la amplasamentele unde sunt depozitate deșeurile, ocazie cu care vor fi verificate dacă sunt respectate prevederile legale de către operatorii serviciilor de salubritate.
Funcționarea sistemelor de colectare separată a deșeurilor de pe domeniul public, dar și modalitatea prin care se respectă transportarea diferențiată a deșeurilor colectate vor fi, de asemenea, în vizorul inspectorilor.
Poliția Locală Sector 2, prin Serviciul Protecția Mediului și Garda Națională de Mediu, vor analiza situația îndeplinirii țintei de reducere a cantității de deșeuri municipale depozitate și stabilirea măsurilor necesare pentru îndeplinirea acestui deziderat.