Trupa Coldplay vine în România pe 12 iunie 2024. Trupa va concerta pe Arena Naţională, conform anunţului de pe site-ul oficial.
„Music of the spheres world tour” începe la Atena, pe 8 iunie şi se încheie în 30 august, la Dublin.
Vânzările de bilete pentru România încep în 25 iulie, de la ora locală 9 dimineața, pentru fanii care se vor înscrie pe site-ul formației.
Fanii care se vor înscrie vor primi pe email pe 24 iulie un cod pentru evenimentul de pre-sale cu care vor putea achiziționa biletele.
Trupa Coldplay este formată din Chris Martin (voce), Jon Buckland (chitară), Guy Berryman (bas) şi Will Champion (tobe).