Colectarea gratuită a brazilor de Crăciun e în plină desfășurare. Radu Mihaiu: Peste 25.000 de brazi strânși în primul weekend

Colectarea gratuită a brazilor de Crăciun e în plină desfăşurare în Sectorul 2. În acest sens, primarul Radu Mihaiu a anunțat, într-o postare pe Facebook, că după primul weekend au fost strânşi peste 25.000 de brazi care vor fi transformaţi în compost.

“Peste 25.000 de brazi strânși în primul weekend.

Acțiunea de colectare a brazilor de Crăciun începută în acest weekend dă rezultate: nu mai vedem brazi aruncați de la balcon în grădinile blocurilor sau abandonați oriunde pe stradă. Nu înseamnă că n-au fost, înseamnă că am făcut eforturi ca operatorul de salubrizare să îi strângă separat. La ora asta, deja sunt peste 8 tone de tocătură de brad care va fi pregătită pentru amestec de îngrășământ sau covor bio pentru spațiile verzi”, a precizat primarul sectorului 2, Radu Mihaiu.

Foto: Facebook / Radu Mihaiu

Mai mult, locuitorii din sector sunt rugați să NU arunce la întâmplare brazii de Crăciun!

”Aceştia mai pot fi colectaţi și în weekendul următor. Trebuie doar să-i scoateţi în zilele de 14 şi 15 ianuarie 2023 la ghena din faţa blocului sau la poartă, acolo unde depozitați în mod obişnuit reciclabilele.”, arată sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati