Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) face un apel către Ministerul Finanţelor pentru aprobarea memorandumului înaintat de Ministerul Sănătăţii.
Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti face apel pentru deblocarea Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) face un apel către Ministerul Finanţelor pentru aprobarea memorandumului înaintat de Ministerul Sănătăţii pentru spitalele din subordinea sa, precum şi a celui înaintat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) pentru spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale, inclusiv cele ale Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
Reprezentanţii CMMB arată că în sistemul medical public din Bucureşti sunt aproximativ 900 de posturi de medici vacante.
”Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) sprijină demersurile iniţiate de Ministerul Sănătăţii (MS) pentru deblocarea posturilor în sănătate. Reprezentanţii CMMB fac un apel către Ministerul Finanţelor pentru aprobarea memorandumului înaintat de Ministerul Sănătăţii, pentru spitalele din subordinea sa, precum şi pentru cel înaintat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) pentru spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale, inclusiv cele ale Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
În prezent, sistemul medical românesc se confruntă cu un deficit semnificativ de personal, atrage atenţia Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti.
La nivelul municipiului Bucureşti, în spitalele aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii sunt neacoperite aproximativ 500 de posturi de medici, iar la nivelul spitalelor coordonate de ASSMB sunt 390 de posturi vacante.
„În calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, fac un apel către autorităţile competente să identifice cât mai rapid soluţii pentru deblocarea posturilor şi organizarea de concursuri conform procedurilor legale. Această măsură ar facilita inclusiv integrarea în sistemul public de sănătate a celor care au terminat Rezidenţiatul şi au promovat examenul de specialitate, oferindu-le posibilitatea de a-şi găsi locuri de muncă. Astfel, unităţile medicale publice şi-ar putea acoperi deficitul de medici, completându-şi schemele de personal”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, potrivit comunicatului.
Angajările în sistemul public, implicit în sistemul public de sănătate, au fost îngheţate la jumătatea anului trecut, iar memorandumuri iniţiate de MS şi MDLPA nu au fost avizate de Ministerul Finanţelor, cu toate că era singura posibilitate de deblocare a acestora. Unităţile medicale ar putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de medici prin aprobarea noilor memorandumuri adoptate de cele două ministere la începutul acestui an, arată sursa citată.
”Ne confruntăm cu un paradox. Avem mare nevoie de medici, angajările sunt blocate”
„Ne confruntăm cu un paradox. Avem mare nevoie de medici, există locuri neocupate în spitale, avem şi medicii, cel puţin din perspectiva celor care au terminat Rezidenţiatul, dar angajările sunt blocate. Medicii tineri îşi doresc să rămână în ţară şi vor opta pentru locuri de muncă în unităţi medicale în care să poată performa”, a mai declarat Cătălina Poiană.
Situaţii dificile se întâlnesc în această perioadă mai ales în Camerele de Gardă ale unor unităţi medicale, din cauza numărului insuficient de medici, avertizează CMMB.
”Totodată, lipsa personalului în spitale înseamnă epuizarea personalului existent, care trebuie să lucreze de multe ori suplimentar, ceea ce poate duce chiar la epuizarea fizică şi la afectarea calităţii actului medical acordat pacienţilor sau întârzieri în acordarea asistenţei medicale. De asemenea, lipsa de personal suficient în spitale poate duce inclusiv la situaţia de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical pe anumite secţii sau compartimente”, menţionează sursa citată.
În aceste condiţii, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti solicită autorităţilor competente identificarea unor soluţii legislative şi fiscale pentru deblocarea angajărilor în sistemul public de sănătate, asigurând astfel acoperirea necesarului de medici şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în unităţile medicale din sistemul de sănătate bucureştean, cât şi la nivel naţional.