Colegiul Medicilor din România recomandă vaccinarea împotriva COVID-19

Colegiul Medicilor din România (CMR) recomandă vaccinarea împotriva COVID-19 şi lansează un apel către autorităţi să asigure derularea în condiţii bune a acestei campanii de imunizare, pe care o cataloghează drept „fără precedent”.

„Colegiul Medicilor din România (CMR) ia act de decizia Comisiei Europene de a autoriza rapid primul vaccin sigur şi eficient destinat prevenirii COVID-19, decizie ce a venit ca o consecinţă a recomandării Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care a fost emisă în aceeaşi zi, în urma unui proces de evaluare aprofundată a dovezilor ştiinţifice provenite din studiile clinice privind siguranţa, eficacitatea şi calitatea vaccinului produs de BioNTech şi Pfizer”, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Medicilor.

Preşedintele colegiului, prof. dr. Daniel Coriu, spune că vaccinarea este cea mai bună opţiune pe care o avem în acest moment la dispoziţie pentru a lupta cu pandemia, notează spotmedia.ro.

„Această autorizare era aşteptată de mult timp de către comunitatea ştiinţifică naţională, corpul medical şi populaţie, reprezentând o speranţă de limitare a răspândirii pandemiei produsă de virusul SARS-CoV-2 şi reîntoarcerea la normalitate.

Profesioniştii din domeniul sănătăţii reprezintă segmentul din populaţie cel mai puternic afectat de consecinţele pandemiei, plătind un tribut dureros în lupta cu pandemia. Cu toate acestea, am fost mereu în prima linie acordând îngrijiri medicale, dar şi empatie şi compasiune pacienţilor şi familiilor suferinde. Resimţim în acest fel pe deplin povara acestei boli nemiloase”, a adăugat Daniel Coriu.

Medicii să se informeze din surse autorizate

În comunicat, Colegiul Medicilor recomandă corpului medical să se informeze din surse autorizate pentru a decide în cunoştinţă de cauză să se vaccineze, precum şi pentru a informa corect şi complet populaţia.

„De asemenea, Colegiul Medicilor din România salută angajamentele asumate pentru livrarea în România, în cel mai scurt timp posibil, a primelor doze de vaccin, precum şi continuarea transporturilor regulate care să asigure vaccinarea populaţiei – cadre medicale şi populaţie generală – într-un interval optim de timp.

În acest sens, Colegiul Medicilor din România lansează un apel către autorităţi să asigure derularea în condiţii bune a acestei campanii de vaccinare fără precedent, ce se anunţă o adevărată provocare din punct de vedere logistic, şi îşi oferă întreg sprijinul, în limitele competenţelor sale”, se mai arată în comunicatul de presă al Colegiului Medicilor din România

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati