Colegiul Medicilor Stomatologi din Bucureşti discută cazul fetiţei de 2 ani care a murit după o anestezie

Colegiul Medicilor Stomatologi din Bucureşti discută cazul fetiţei de 2 ani care a murit după o anestezie la o clinică stiomatologică din Capitală. De asemenea, şi Colegiul Medicilor s-a autosesizat.

  • ”Presedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Bucuresti, Prof. Univ. Dr. Horia Barbu a convocat, vineri, Biroul Executiv, în legătură cu intervenţia medicală care a dus la decesul unui pacient în vârstă de doi ani. În urma verificărilor preliminare, CMSB confirmă că medicii identificaţi în dosarul clinicii deţin avize de exercitare a profesiei valabile până în anul 2026”, a transmis instituţia.
Demersurile sunt în desfăşurare, iar CMSB va reveni cu actualizări pentru comunitatea profesională şi pentru public, în conformitate cu procedurile legale şi pe măsură ce apar noi informaţii.
  • Colegiul Medicilor Stomatologi Bucureşti îşi reafirmă deschiderea şi întreaga disponibilitate de a sprijini clarificarea acestui caz şi de a colabora cu autorităţile implicate.
De asemenea, Colegiul Medicilor din România anunţă înmtrunire de urgenţă a Biroului consiliului municipal al Colegiului Medicilor Bucureşti, care a luat decizia autosesizării în acest caz. ”Nu avem date suplimentare în acest caz, aşteptăm ancheta disciplinară”, a transmis Colegiul Medicilor.
  • Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că Inspecţia Sanitară de Stat şi Corpul de Control vor face verificări la clinica stomatologică din Bucureşti unde o fetiţă de doi ani a murit joi, după o anestezie intravenoasă. Tatăl copilei a afirmat că soţia sa a informat medicul stomatolog că unele analize ale fetiţei au ieşit în afara intervalului de referinţă, dar totuşi i s-a spus să se prezinte la intervenţie.
Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati