Colegiul Naţional „Octav Onicescu” din Sectorul 4 se închide din cauza cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2

Ca urmare a deciziei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, începând de luni se suspendă cursurile cu prezenţa fizică ale elevilor Colegiului Naţional „Octav Onicescu” din Sectorul 4 al Capitalei.

Astfel, în următoarele 14 zile, toţi elevii unităţii de învăţământ vor urma cursurile în sistem online, după ce 15 clase din totalul celor 30 au intrat în scenariul 2 de funcţionare (cursuri online).

Decizia ce vizează Colegiului Naţional „Octav Onicescu” a fost luată în baza Ordinului Comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii nr. 5338/1082 din 01 octombrie 2021, conform căruia „la data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezenţă fizică la nivelul întregii unităţi de învăţământ, pentru o perioadă de 14 zile.”

Totodată, în perioada suspendării cursurilor cu prezenţă fizică, unitatea de învăţământ mai sus menţionată şi Direcţia Generală de Administrare a Unităţilor de Învăţământ şi de Sport din cadrul Primăriei Sectorului 4 vor desfăşura activităţi de dezinfecţie a clădirii unităţii de învăţământ, pentru ca la finalul celor două săptămâni, activitatea didactică să poată fi reluată în condiţii de maximă siguranţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati