Colegiul Medicilor Stomatologi din România și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au semnat un acord pentru combaterea practicilor comerciale înșelătoare, asigurând pacienților informații corecte și responsabilitate în domeniul serviciilor stomatologice.
”Publicitatea agresivă sau înșelătoare afectează încrederea pacienților și activitatea marii majorități a medicilor stomatologi care comunică în mod responsabil. Prin această colaborare, susținem un mediu profesional în care promovarea serviciilor stomatologice se bazează pe informații corecte, pe responsabilitate și pe respectarea normelor deontologice. Cabinetele care comunică etic trebuie să fie protejate de efectele practicilor înșelătoare, iar pacienții trebuie să poată lua decizii informate cu privire la propria sănătate”, a declarat dr. Florin Lăzărescu, președintele CMSR, citat într-un comunicat remis presei.
Potrivit sursei citate, acordul vine în continuarea direcției asumate de CMSR prin noul Cod deontologic și prin Ghidul de bune practici privind publicitatea medicilor stomatologi, ale căror prevederi urmăresc un model european, stabilind repere clare pentru comunicarea publică a serviciilor stomatologice: informații corecte, verificabile, responsabile și conforme cu standardele profesiei.
”Pentru CMSR, combaterea publicității înșelătoare reprezintă atât un demers de protejare a pacienților, cât și un demers necesar pentru susținerea marii majorități a medicilor stomatologi și cabinetelor care își comunică serviciile în mod etic și responsabil. Mesajele bazate pe promisiuni nerealiste, rezultate prezentate ca fiind garantate sau informații care pot induce pacienții în eroare afectează capacitatea acestora de a lua decizii informate privind propria sănătate. În același timp, astfel de practici pot crea presiuni incorecte asupra profesioniștilor care respectă regulile deontologice și standardele unei comunicări responsabile”, se arată în comunicat.
Totodată, prin acordul semnat, CMSR și ANPC vor putea face schimb de informații și documente relevante și vor putea coopera în analizarea unor situații care vizează posibile practici comerciale înșelătoare în domeniul serviciilor stomatologice, fiecare instituție acționând în limitele atribuțiilor sale legale.
Un element important al colaborării îl constituie evaluarea mesajelor comerciale sau promoționale din domeniul stomatologic, ANPC putând avea în vedere punctele de vedere formulate de CMSR cu privire la corectitudinea științifică a afirmațiilor utilizate, caracterul realist al rezultatelor promise și respectarea standardelor profesionale aplicabile medicilor stomatologi.
De asemenea, acordul prevede posibilitatea organizării unor acțiuni comune de informare adresate pacienților, medicilor stomatologi și cabinetelor de medicină dentară, cu privire la regulile aplicabile publicității serviciilor stomatologice, obligațiile profesionale și comerciale, drepturile pacienților și consecințele practicilor neconforme.
Sursa: Agerpres


