Comisarii ANPC au oprit temporar funcţionarea unui restaurant din Sectorul 6

Din pricina unor nereguli legate de serviciile oferite, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au oprit temporar funcţionarea unui restaurant din sectorul 6 al Capitalei. Operatorul economic a fost amendat cu 10.000 de lei.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat şi a realizat o acţiune de control la Trattoria Roma, un restaurant situat în Cartierul Drumul Taberei din Capitală, în urma unei postări de pe reţelele de socializare, recepţionată de tinerii comisari, pentru care acest mijloc de comunicare este foarte uzual (…)”, precizează ANPC într-un comunicat, conform agenției de presă Agerpres.

Astfel, în urma verificărilor, o echipă a Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos de derulare a activităţii restaurantului, care oferea servicii ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau interesele economice ale consumatorilor, fapt care a dus la aplicarea următoarelor sancţiuni: oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a unei cantităţi de peste 113 kg produse neconforme în valoare de peste 5.000 lei, amendă contravenţională în valoare totală de 10.000 lei şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor.

Potrivit sursei citate, printre neregulile constatate se află: utilizarea unor materii prime şi preparate culinare fără etichete cu data limita de consum sau elemente de identificare şi caracterizare, utilizarea unor agregate frigorifice total neigienizate, cu prezenţa masivă de praf, impurităţi şi resturi alimentare pe ventilaţia cu care sunt echipate, prezenţa unor insecte moarte precum şi nerespectarea condiţiilor de temperatură şi a vecinătăţilor în agregatele frigorifice.

De asemenea, comisarii ANPC au găsit un paviment depreciat ce nu poate fi igienizat corespunzător şi au mai constatat că în restaurantul respectiv erau utilizaţi bureţii de sârmă în spaţiul de lucru, iar reziduurile solide erau colectate în recipiente fără capac.

O altă abatere viza lipsa informării consumatorilor, în lista meniu, asupra riscurilor previzibile reprezentate de ingredientele cu potenţial alergen.

„Comunicarea cu fiecare dintre consumatorii afectaţi de neregulile operatorilor economici trebuie să cunoască noi dimensiuni.
Tinerii noştri colegi au observat că, în mediul online, nu neapărat pe conturile instituţiei, apar informaţii importante şi s-au hotărât să le caute şi să le dea atenţie. Roadele implicării lor se văd zi de zi, atât în efecte, cât şi în schimbarea mentalităţii în interiorul instituţiei. Suflul tânăr adus redă energie şi ne obligă şi pe noi să redevenim tineri în atitudine, în hotărâre şi, automat, dă rezultate”, a transmis Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, în comunicatul citat

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati