Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean, participă vineri la evenimentul „Innovation in EU Transport Policies”, care îşi propune să promoveze inovaţia în domeniul transporturilor, al logisticii şi al energiei.
În cadrul evenimentului vor avea loc dezbateri între autorităţi, companii mari şi start-upuri, universităţi, acceleratoare pe tema politicilor UE. De asemenea, vor fi prezentări privind digitalizarea şi exemple de bune practici în materie de inovaţie.
La eveniment vor fi prezenţi, printre alţii, Cristian Dascălu – preşedinte ROTSA (The Romanian Tech Startups Association) şi Alexandru Mihailciuc – vice president, Sales Engineering, UiPath, Przemek Ben Paczek – CEO şi cofondator Nevomo (start-up polonez care a dezvoltat una dintre cele mai revoluţionare tehnologii în domeniul transporturilor feroviare), Isabelle Vandoore – Deputy Head of Unit, Innovation and Research at DG Move, Robert Schroder – Head of Sector External Communication European Innovation Council (EIC), Ramona Moldovan, General Deputy Secretary Ministery of Energy.
Sursa: AGERPRES