Comisia Europeană a încheiat acorduri cu 5 companii farmaceutice pentru vaccinul împotriva Covid-19

Comisia Europeană a încheiat deja acorduri și pre-acorduri cu cinci companii farmaceutice pentru cumpărarea vaccinului.

Unele dintre ele au ajuns în a treia fază de testare și estimează lansarea a cel puțin trei vaccinuri chiar anul acesta. Tratamentele pentru pacienții cu coronavirus sunt de asemenea în stadii avansate, scrie StirileProTv.

„Până la sfârșitul anului, găsirea acestei terapii din informațiile pe care le am va fi posibilă și tot din informațiile pe care le am, până la sfârșitul acestui an sau primele luni ale anului viior vaccinul produs cu finanțarea europeană va putea să fie disponibil pentru a putea fi administrate primele doze cetățenilor europeni. Planul să existe o achiziție care să fie unică la nivelul Uniunii Europene, o cantitate de vaccinuri de sute de milioane de doze este deja contractată și este un contract-cadru care permite mărirea acestei cantități dacă este nevoie.”, a declarat Dan Nica, europarlamentar S&D.

În paralel, Comisia Europeană a anunțat că va spriijini cu 15,7 milioane de euro o rețea de cercetare clinică pentru tratamentul Covid-19, dar și pentru alte boli. Așa cum îi spune numele, EU-RESPONSE este parte a răspunsului comun al Uniunii Europene în fața crizei sanitare.

„Această inițiativă reunește mai multe țări europene și țări din afara UE și merge către proiecte de cercetare de studii clinice pe medicamente deja existente, terapii folosite pentru alte boli, dar care pot fi folosite și pentru lupta împotriva Covid, în diverse spitale și centre din UE. Se vor analiza și cerceta mai multe terapii, daca ceva va ajunge la maturitate, se va dovedi a fi eficient, UE se va mișca foarte repede, dar și toți cei care pun în aplicare sau lucrează la aceste proiecte trebuie să înțeleagă că solidaritatea e cuvântul cheie.”, a explicat Cristian Busoi, europarlamentar PPE.

„Această rețea de cercetare va fi pe principiul open source, adică toate cercetările să fie puse la dispoziție, astfel încât să nu mai fie nevoit un institut de cercetare, un spital sau o universitate să parcurgă aceiași pași pe care alții deja i-au parcurs. Acest lucru permite să existe o scurtare a timpului pentru finalizarea proiectului de cerc și chiar pentru găsirea unor soluții.”, a completat Nica.

Finanțarea anunțată de Comisia Europeană este parte a unui efort de 1,4 miliarde de euro dedicat cercetării în domeniul coronavirusului, pentru găsirea unor tratamente noi, dezvoltarea de vaccinuri și instrumente de diagnosticare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati