Comisia Europeană cere impozitarea pensiilor speciale cu 20%

0
218
Impozitarea pensiilor speciale cu 20%, cerută de Comisia Europeană.
Impozitarea pensiilor speciale cu 20%, cerută de Comisia Europeană.

Ministrul Finanțelor a recunoscut în cursul serii de luni că există o presiune asupra guvernului de la București în privința impozitării pensiilor speciale. Mai exact, Comisia Europeană cere ca un procent de 20% din acestea să fie impozitate.

Comisia Europeană vine cu presiuni asupra guvernului de la București: se cere impozitarea a 20% din pensiile speciale

Marcel Boloș a venit cu detalii despre stadiul negocierilor cu instituțiile UE în privința măsurilor fiscal-bugetare cu menționări a ceea ce cuprinde proiectul austerității.

În timpul acestea, liberalii nemulțumiți că Marcel Ciolacu a anunțat asumarea răspunderii Guvernului pe măsurile bugetare au decis să susțină totuși demersul, dar fără să știe măsurile. Amintim că decizia a fost luată ieri dimineață în ședința conducerii PNL.

„Atât eu, cât şi colegii mei considerăm că este nevoie de o nouă lege a pensiilor şi a devenit o prioritate legislativă în grupurile reunite ale Partidului Social Democrat şi pentru Ministerul Muncii din acest moment.

Mi-aş dori o nouă lege a pensiilor care să intre în vigoare cu data de 1 ianuarie. Trebuie să intervenim, avem această obligaţie ca stat, ca să închidem cât mai mult din acest decalaj major (între nivelurile pensiilor – n.r.”, a spus Ciolacu, subliniind că oficialii de la Bucureşti și cei de la Bruxelles ştiu că sunt numeroase inechităţi în actuala legislaţie care reglementează domeniul pensiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.