Comisia Europeană a cerut joi României, Bulgariei, Ciprului, Greciei, Lituaniei și Slovaciei să-și actualizeze hărțile de risc de inundații și de hazard, așa cum prevede Directiva privind inundațiile (Directiva 2007/60/CE). În caz contrar, autoritățile europene ar putea declanșa procedura de „infringement”, conform euronews.ro.
Hărţile de hazard la inundaţii ar trebui să acopere zonele geografice care ar putea fi inundate, în vreme ce hărţile de risc de inundaţii arată potenţialele consecinţe adverse asociate acestor scenarii de inundaţii. Aceste documente stau la baza elaborării planurilor de gestionare a riscului de inundaţii, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.
„Inundaţiile din acest an din Bulgaria, precum şi inundaţiile catastrofale din Germania şi Belgia din iulie 2021 demonstrează importanţa tot mai mare a evaluării riscurilor de inundaţii în lumina impactului schimbărilor climatice. Inundaţiile pot, de asemenea, să elibereze poluanţi stocaţi în sol şi să îi răspândească şi mai mult.
Statelor membre li s-a solicitat să raporteze cu privire la actualizările primelor lor hărţi de hazard la inundaţii şi ale primelor lor hărţi de risc de inundaţii până la 22 martie 2020. Obiectivul este de a menţine hărţile adecvate scopului şi de a reduce consecinţele adverse ale inundaţiilor asupra sănătăţii umane, asupra mediului, patrimoniului cultural şi activităţii economice”, au precizat reprezentanții Executivului comunitar.
În februarie 2022, Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere Bulgariei, Ciprului, Greciei, Lituaniei, României şi Slovaciei, deoarece nu au furnizat informaţii cu privire la acest proces.
De atunci, cele şase state europene încă nu au adoptat hărţi actualizate şi/sau nu au prezentat un raport Comisiei cu privire la acestea.
În consecinţă, Comisia a decis să emită avize motivate adresate celor şase state membre, care dispun acum de două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.