Comisia Europeană: Trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile deja mari în România

Comisia Europeană a subliniază că trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile deja mari în România, potrivit Monitorului anual al educaţiei şi formării, document care analizează cum evoluează educaţia şi formarea în UE şi în statele sale membre.

În pofida mai multor iniţiative, este necesară îmbunătăţirea competenţelor digitale ale profesorilor, ale instructorilor şi ale elevilor/ studenţilor şi este necesară asigurarea unei mai bune dotări a şcolilor cu echipamente digitale, atrage atenția Comisia Europeană.

Potrivit sursei citate, un procent ridicat de tineri au un nivel inadecvat în ceea ce priveşte competenţele de bază. Asigurarea educaţiei şi formării de calitate şi relevante pentru piaţa muncii reprezintă în continuare o provocare majoră.

Contextul socio-economic afectează în mod semnificativ performanţele elevilor/ studenţilor, limitând rolul pe care îl poate juca educaţia ca garant al egalităţii de şanse. În pofida măsurilor de atenuare a impactului pe care îl are COVID-19 asupra educaţiei, trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile deja mari.

Contrar opiniei larg răspândite conform căreia tinerii de astăzi reprezintă o generaţie de „nativi ai erei digitale”, rezultatele sondajului indică faptul că mulţi dintre ei nu-şi dezvoltă competenţele digitale la un nivel suficient.

În toate ţările care au făcut obiectul anchetei, peste 15% din populaţia de elevi dispun de competenţe digitale insuficiente. În plus, dovezile furnizate de OCDE indică faptul că profesorii din învăţământul secundar inferior din ţările UE beneficiază rareori de formare privind utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru predare şi că profesorii îşi exprimă nevoia puternică de dezvoltare profesională în utilizarea competenţelor TIC pentru predare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati