Comisia juridică din Senat a adoptat marți un raport de respingere a propunerii legislative a mai multor deputați REPER privind dezincriminare posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, conform euractiv.ro.
Proiectul a fost respins în unanimitate.
Propunerea legislativă prevede înlăturarea sancțiunilor penale (închisoare, amendă penală) și înlocuirea acestora cu sancțiune contravențională în cuantum cuprins între 1000 și 3000 de lei, pentru posesia de cantități mici de canabis în vederea consumului personal. Aceasta inițiativă este prima de acest fel din istoria României și urmărește alinierea legislației antidrog românești cu cea a partenerilor internaționali precum Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Malta, Austria, Cehia, Slovenia, Canada sau Thailanda, cu recomandările Comisiei Globale pentru Politica Drogurilor (GCDP) și cu direcțiile susținute de experții Organizației Națiunilor Unite (ONU) și cei ai Consorțiului Internațional pentru Politicile Publice în Domeniul Drogurilor (IDPC).
De asemenea, inițiatorii propun ca sumele provenite din aplicarea amenzilor să fie folosite pentru finanțarea programelor naționale de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri și programele de interes național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri.
„Acesta este primul pas și pentru reglementarea legală a posesiei de canabis medicinal justificată de prescripție medicală. Canabisul medicinal a fost blocat în mod injust din a putea fi produs, vândut ori prescris, în principal din cauza modelului ultra-prohibiționist adoptat de România împotriva acestei plante. Renunțarea la pedepsele penale (iar ulterior pentru canabisul medicinal, și la cele contravenționale) este o necesitate pentru viitorii pacienți care pot beneficia de proprietățile medicinale ale plantei”, susțin inițiatorii.
Propunerea legislativă este elaborată cu sprijinul criminologului Vlad Zaha, în urma consultărilor și cercetărilor efectuate de către acesta pe tema politicilor publice în materie de consum de droguri. Vlad Zaha este criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor și criminologie publică intervenționistă, acesta desfășurându-și în prezent activitatea la Universitatea Oxford.
Prin dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu în limita a 3 grame și substituirea cu amenda contravențională, preconizăm scăderi semnificative ale problemelor sociale, medicale și penale asociate consumului de canabis, scăderi semnificative ale consumul de etnobotanice, precum și eliberarea a mai mult de 50% din dosarele DIICOT pentru cantități mici de canabis și eficientizarea activității forțelor de ordine.
Reamintim, de asemenea, că 45% dintre tinerii români cu vârste între 16-25 de ani au consumat canabis cel puțin o dată, iar 51% susțin eliminarea pedepselor penale pentru canabis – însemnând peste 1 milion de persoane doar în această grupă de vârstă”, au declarat inițiatorii propunerii legislative.