18 școli din București vor începe cursurile exclusiv online, conform scenariului roșu, a decis joi Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, în urma unei ședințe care a avut loc la Prefectura Capitalei.
Alte 595 de școli se vor deschide conform scenariului galben, cu o parte din elevi la școală și o altă parte acasă, online.
La cele 18 școli care vor face cursuri exclusiv online s-au înregistrat cel puțin 3 cazuri de coronavirus, astfel că primele două săptămâni toți elevii vor învăța de acasă.
În același timp, 595 de școli din București vor deschide conform scenariului galben, o parte din elevi mergând la școală, iar cealaltă parte învățând online, de acasă.