Conform informațiilor furnizate de compania aeriană „Aeroflot”, aceasta va începe zborurile pe rută Moscova-București din 2 mai 2021.
Zborurile către București (Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni) vor fi efectuate de la Aeroportul Internațional Șeremetievo „A.S.Pușkin” o dată pe săptămână, duminica.
Zborurile vor fi operate cu aeronave moderne rusești de tip Sukhoi Superjet 100.
Informația privind orarul exact al zborurilor – ora plecării din Moscova, ora sosirii în București, ora plecării din București și sosirea în Moscova – poate fi consultată pe site-ul oficial al companiei „Aeroflot” www.aeroflot.ru.
De asemenea, aici sunt publicate toate informațiile necesare pentru pasageri privind condițiile actuale de călătorie – regulile țărilor pentru sosirea și plecarea pasagerilor, regulile companiei aeriene, a căror respectare este obligatorie, restricțiile în contextul pandemiei COVID-19 și alte informații importante.
Pentru rezervarea biletelor și informații suplimentare puteți contacta biroul reprezentanței companiei aeriene „Aeroflot” din București.