Compania Alevia anunţă duminică, 29 august, retragerea de pe piaţă a anumitor loturi de produse, ca urmare a informării primite de la unul din furnizorii săi care a precizat că în compoziţia carbonatului de calciu şi carbonatului de magneziu a apărut accidental oxid de etilenă, peste limitele permise de reglementările în vigoare.
„Alevia a respectat toate procedurile şi normele de siguranţă în vigoare pentru producţia de suplimente nutritive, contaminarea neproducându-se în fabrica Alevia”, au transmis reprezentanţii companiei, într-un comunicat.
Alevia colaborează în prezent atât cu autorităţile competente, cât şi cu partenerii comerciali pentru a se asigura că toţi consumatorii sunt informaţi de rechemare.
Produsele să fie returnate
Persoanele care au achiziţionat aceste produse au posibilitatea să le returneze la magazinul de unde le-au cumpărat şi vor primi înapoi contravaloarea lor până la data de 10 septembrie.
De asemenea, compania a decis testarea loturilor retrase la un laborator acreditat din Germania pentru a verifica dacă este depăşită limita legală de oxid de etilenă pentru acestea.