Compania farmaceutică Stada România se pregătește să lanseze un produs inovator

Stada Romania, subsidiara din Romania a producătorului de medicamente Stada Arzneimittel AG, se pregătește să lanseze la începutul anului 2021 un produs inovator ”care va ține răceala, gripa și Covid-ul la distanță”.

ViruProtect Stada este sub formă de spray oral și acționează împotriva virusurilor de răceală și gripă, exact acolo unde se instalează acestea: în cavitatea bucală și în gât, unde blochează și dezactivează majoritatea virusurilor ce provoacă răceala și gripa, inclusiv SARS-COV-2 și protejează împotriva infectării căilor respiratorii inferioare.

”Sănătate, protecție, igienă, imunizare, distanțare socială și norme sanitare stricte – acestea au fost coordonatele care ne-au dictat existența în 2020.

Am căutat soluții, variante, idei, cure și medicamente care să ne ajute să luptăm cu virusul care ne-a marcat viața în acest an. Dar căutarea se apropie de sfârșit. Ei bine, Stada îți dă de veste că, în anul ce vine, va lansa un produs super inovator care va ține răceala, gripa și Covid-ul la distanță”, precizează compania potrivit unui comunicat de presă.

STADA Romania este parte integrantă a grupului STADA Arzneimittel AG și este prezentă pe piața din România din anul 1997 prin Stada M&D SRL și Stada Hemofarm SRL (laborator specializat în testarea produselor pentru companiile grupului Stada, la nivel global).

Stada are un portofoliu variat de produse, oferind pacienților atât medicamente inovative și generice, medicamente fără prescripție medicală, produse farmaceutice specializate (biosimilare), cât și produse CHC (Customer Health Care).

Anul 2020 a reprezentat un an al transformarilor pentru STADA România, focusul principal fiind  integrarea operațiunilor locale ale Walmark Romania, tranzacție ce a avut loc la nivel global la finele lui 2019 si a fost aprobata local de Consiliul Concurentei pe data de 19.02.2020.

***

STADA Arzneimittel AG este o companie farmaceutică cu sediul central în Bad Vilbel, Germania. Grupul STADA are o strategie de afaceri axată pe doi piloni: medicamente generice, inclusiv produse farmaceutice de specialitate și produse eliberate fără prescripție medicală, pentru consumatori.

La nivelul anului 2019, Grupul STADA a raportat o cifra de afaceri de 2,608.6 mil EUR și EBITDA de 625,5 mil EUR.

Stada Arzneimittel AG este prezentă în aproximativ 120 de țări, 20 de fabrici și circa 11.100 de angajați în întreaga lume.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati