Compania românească Rombat și alte cinci firme producătoare de baterii, acuzate de Comisia Europeană de constituire a unui cartel

Comisia Europeană a lansat joi o anchetă privind constituirea unui cartel între mai mulți producători de baterii pentru mașini electrice, printre care și Rombat, potrivit unui comunicat al instituției, citat de economedia.ro.

Comisia Europeană a informat producătorii de baterii pentru demaroare auto Banner, Clarios (fosta JC Autobatterie), Exide, FET (și predecesoarea sa, Elettra) și Rombat, precum și organismul profesional Eurobat și furnizorul său de servicii, Kellen, cu privire la opinia sa preliminară potrivit căreia au încălcat normele antitrust ale UE prin înțelegerea ce a avut drept scop creșterea prețurilor bateriilor, potrivit comunicatului citat.

Reprezentanții companiei Rombat nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere. Vom reveni când îl vom avea.

Cele șase companii riscă o amendă maximă de 10% din cifra de afaceri.

Rombat este o companie românească, cu sediul în Bistrița. Este cel mai mare producător român de baterii pentru automobilele pe combustie. Pachetul majoritar de acțiuni e deținut din 2012 de Metair International Holdings Coöperatief U.A., parte a grupului sud-african Metair Investment Limited. În 2022, Rombat a avut o cifră de afaceri de 504 milioane de lei, potrivit Termene.ro.

Bateriile pentru demaroare auto furnizează curent electric demarorului, care pornește motorul în automobilele cu motoare cu combustie tradiționale. De asemenea, acestea furnizează energie electrică echipamentelor electrice ale automobilelor.

Comisia este preocupată de faptul că, între 2004 și 2017, cei cinci producători de baterii pentru demaroare au creat, publicat și convenit să utilizeze noi indici în negocierile lor privind prețurile cu producătorii de automobile (așa-numitul „sistem de prime Eurobat”). Scopul acestui presupus comportament a fost de a fixa un element important al prețului final al bateriilor.

De asemenea, Comisia este preocupată de faptul că Eurobat și furnizorul său de servicii, Kellen, aveau cunoștință de presupusul comportament și au contribuit în mod activ la acesta, ajutând producătorii de baterii să creeze și să aplice sistemul de prime Eurobat.

Presupusul comportament se referă la bateriile pentru demaroare auto vândute producătorilor de automobile din UE pentru a fi utilizate în automobilele noi sau ca piese de schimb (dar numai dacă erau vândute prin intermediul rețelei de servicii de reparatori autorizați ai producătorilor de automobile respectivi).

În cazul în care opinia preliminară a Comisiei este confirmată, acest comportament ar încălca articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) și articolul 53 din Acordul privind SEE, care interzic cartelurile și alte practici comerciale restrictive. Această interdicție include comportamentul anticoncurențial al asociațiilor de întreprinderi.

În cazul în care Comisia concluzionează, după exercitarea de către părți a dreptului la apărare, că există suficiente dovezi ale unei încălcări, poate adopta o decizie de interzicere a comportamentului și de aplicare a unei amenzi de până la 10 % din cifra de afaceri globală anuală a societății în cauză.

Nu este prevăzut niciun termen în legislație în care Comisia trebuie să finalizeze investigațiile antitrust în cazurile de practici anticoncurențiale. Durata unei investigații antitrust depinde de o serie de factori, printre care se numără complexitatea cazului, măsura în care societățile în cauză cooperează cu Comisia și exercitarea dreptului la apărare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati