Compania TAROM anulează cursele Bucureşti – Frankfurt de joi, 1 februarie

Compania TAROM nu va opera joi cursele RO301 şi RO 302 pe relaţia Bucureşti – Frankfurt, din cauza grevei personalului de securitate de pe aeroportul din Germania.

„Greva personalului de securitate de pe aeroportul din Frankfurt, ce se va desfăşura în cursul zilei de mâine, 1 februarie, conduce la imposibilitatea de a opera cursele TAROM RO301/RO 302 din data de 1 februarie 2024. Pasagerii cu bilete emise pe aceste zboruri pot alege reprogramarea pe cursele TAROM RO301/RO 302 din 2 februarie 2024 sau la o dată ulterioară sau pot opta pentru rambursarea contravalorii segmentelor de zbor afectate”, se arată într-un anunţ al operatorului aerian naţional postat pe propria pagină de Facebook.

Peste 1.100 de zboruri de pe 11 aeroporturi din Germania vor fi anulate sau vor suferi întârzieri, joi, din cauza grevei personalului de securitate, a avertizat miercuri Asociaţia aeroporturilor comerciale germane (ADV), transmite DPA.

De asemenea, aproximativ 200.000 de pasageri vor fi afectaţi de întârzieri sau anularea curselor pe perioada celor 24 de ore de grevă, a precizat ADV.

Angajaţii de la firmele private de securitate care lucrează pe 11 mari aeroporturi din Germania au fost chemaţi să intre în grevă de către sindicatul Verdi, în încercarea de a creşte presiunile la adresa Guvernului în cursul negocierilor salariale.

Aeroporturile afectate sunt cele de la Frankfurt, Hamburg, Bremen, Berlin, Leipzig, Düsseldorf, Koln, Hanover, Stuttgart, Erfurt şi Dresda.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Operatorul aerian deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati