O companie de curierat din Bucureşti a primit o amendă în valoare de 408.000 de lei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). 54 de persoane munceau fără forme legale, potrivit unui comunicat de presă.
„În data de 18.04.2022, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, sub conducerea şi coordonarea dl. inspector şef Constantin Bujor, în urma unei acţiuni de de control, au identificat la o singură societate ce desfăşura activităţi de curierat, 54 de persoane care desfăşurau activităţi, fără a avea încheiate în forma scrisă contracte individuale de muncă, conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, modificată şi completată. Amenda contravenţională aplicată a fost de 408.000 lei”, menţionează sursa citată, scrie Agerpres.
Obiectivele acţiunii de control, derulată pe raza Municipiului Bucureşti, au fost:
- identificarea şi combaterea muncii nedeclarate
- verificarea modului de respectare a dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.