Firmele și companiile cu sediul social în București au derulat, în primele zece luni ale anului 2024, operațiuni de comerț internațional în valoare de 53,2 miliarde de euro, echivalentul 29,2% din comerțul exterior al României, relevă datele prelucrate de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB).
Potrivit sursei citate, pe baza celor mai noi date statistice disponibile (31 octombrie 2024), anunțate de Institutul Național de Statistică (INS), privind evoluția schimburilor comerciale ale României pe județe, în topul național al activității de comerț exterior, la distanță mare de Capitală, se află județele: Ilfov – cu o pondere de 8,3%, Timiș (7,7%), Argeș (6,1%), Brașov (4%), Cluj (3,6%), Dolj (3,4%), Prahova (3,4%), Arad (3,3%) și Alba (3,2%), notează Agerpres.
În perioada analizată, firmele și companiile din București au expediat mărfuri în afara granițelor țării în valoare de 16,2 miliarde de euro (20,9% din exportul României), urmate de cele din județele Timiș (9,3%), Argeș (8,1%), Ilfov (5,7%), Brașov (5%), Dolj (4,5%), Arad (4,3%), Alba (4%), Prahova (3,5%) și Sibiu (3,3%).
Datele centralizate evidențiază faptul că ponderea celor zece județe în exportul României a fost de 68,6%, în timp ce restul de 32 au totalizat 31,4%.
Principalele grupe de mărfuri exportate de către firmele cu sediul social în București au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (26,7%), produse ale regnului vegetal (14,9%), produse minerale (14,5%) produse ale industriei chimice (7,1%) produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun și înlocuitori de tutun prelucrați (6,3%), metale comune și articole din acestea (5,4%), vehicule și echipamente auxiliare de transport (4,7%), instrumente și aparatură optică (3,4%), materiale textile și articole din acestea (3,3%), arme și muniții, părți și accesorii ale acestora (2,9%).
Cele zece grupe de mărfuri dețin o pondere de 89,2% din exportul societăților bucureștene.
În ceea ce privește importurile, afacerile cu sediul social în Capitală au raportat o valoare de 36,9 miliarde de euro (pondere de 35,2% din total importuri), în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2024.
Clasamentul, la acest capitol, continuă cu județele: Ilfov (10,3%), Timiș (6,5%), Argeș (4,5%), Cluj (3,8%), Brașov (3,3%), Prahova (3,3%), Constanța (2,7%), Arad (2,6%) și Alba (2,6%).
Per total, ponderea acestor județe în importul României a fost de 74,8%, în timp ce restul de 32 au totalizat 25,2%.
Ca structură a mărfurilor importate de firmele cu sediul social în București, principalele zece grupe care se regăsesc în statistica primelor zece luni ale anului trecut au fost: mașini și aparate, echipamente electrice și părți ale acestora (22,1%), produse ale industriei chimice (17%), produse minerale (10,6%), vehicule, aeronave, vase și echipamente de transport (8,3%), produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice și oțet, tutun (8%), metale comune și articole din acestea (6,1%), materiale textile și articole din acestea (5,3%), materiale plastice și articole din material plastic; cauciuc și articole din cauciuc (3,8%), produse ale regnului vegetal (3,4%), mărfuri și produse diverse (3,4%).
Toate aceste categorii au reprezentat 88% din totalul importul firmelor și companiilor din București, precizează CCIB.