Complexul educaţional format din creşă şi grădiniţă de pe str. Ion Vlad nr. 3-5 prinde contur

Complexul educaţional format din creşă şi grădiniţă de pe str. Ion Vlad nr. 3-5 prinde contur. Creşei de 110 locuri, construită de Primăria Sectorului 2 din fonduri PNRR şi ale cărei lucrări sunt pe final, i se va alătura şi o grădiniţă cu 160 de locuri.

Indicatorii tehnico-economici şi devizul pentru construcţia grădiniţei au fost votaţi în ultima ședință a Consiliului Local.

Noua grădiniţă va avea 8 grupe, un regim de înălţime S+P+1E+Et (etaj tehnic) şi se va întinde pe aproximativ 3.500 mp. Va funcţiona cu program prelungit şi va fi dotată cu:

Săli de grupe

Dormitoare

Sală multifuncţională

Sală pentru activităţi sportive

Cabinet medical cu izolator

 Cabinet de consiliere

Bucătărie

Spălătorie

Adăpost de apărare civilă

Spaţii destinate personalului didactic, administrativ şi auxiliar

Încăperi tehnice

Pentru construcţia care va fi nZEb -„near zero energy building”, cu performanţă energetică ridicată şi cu un consum de energie foarte scăzut, se va aplica atragerea de fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR).

Cu această nouă grădiniţă şi creşa care este aproape gata, se pun bazele unui Complex educaţional într-o zonă aglomerată din sector, cum este cartierul Pantelimon. Aici, cerinţa pentru educaţie timpurie, destinată celor mici, este mare şi în continuă creştere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati