Comuna Ciorogârla a reintrat în carantină de marți dimineață, după ce incidența cazurilor de Covid-19 a ajuns la aproape 10 la mia de locuitori, anunță prefectura Ilfov.
Măsura de carantinare a fost instituită de marți, de la ora 5.30. În acest sens, la propunerea CJSU Ilfov, a fost emis un ordin al șefului DSU, scrie Digi24.
Decizia a fost luată ca urmare a tendinței de creștere a incidenței Covid-19.
„Pe 13 noiembrie 2020, ziua în care comuna Ciorogârla a intrat în primul ciclu de carantinare, rata de incidență era de 7,99 la 1000/locuitori, iar la finalul ciclului de carantinare rata a fost de 4.45 la 1000/locuitori. Astăzi, 11 ianuarie 2021, se constată o tendință de creștere accentuată a ratei de incidență cumulată pentru ultimele 14 zile, care a atins valoarea de 9,83/1.000 locuitori”, susțin reprezentanții Prefecturii Ilfov.
Aceștia fac apel la responsabilitatea cetățenilor din comună să respecte măsurile obligatorii impuse prin Ordinul șefului DSU și toate recomandările de sănătate publică emise de specialiști.