Comuna ilfoveană Dragomireşti-Vale intră în carantină pentru 14 zile

Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat în şedinţă extraordinară Hotărârea nr. 60 din 30.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Dragomireşti-Vale, cu satele aparţinătoare Dragomireşti-Vale, Dragomireşti-Deal şi Zurbaua, judeţul Ilfov.

Propunerea a fost înaintată către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii.

Luând în considerare cele de mai sus, şeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis următoarele Ordinul nr. 6795 din 30.03.2021 privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Dragomireşti-Vale, cu satele aparţinătoare Dragomireşti-Vale, Dragomireşti-Deal şi Zurbaua, judeţul Ilfov, începând cu data de 30.03.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 13.04.2021 ora 22:00.

Pentru măsurile obligatorii pe care trebuie să le respecte toate persoanele care se află permanent în localitatea carantinată sau care tranzitează zona carantinată, vă rugăm să consultaţi Ordinul Şefului DSU nr. 6795/30.03.2021!

Pentru modelele de adeverinţă de la angajator / declaraţie pe proprie răspundere, vă rugăm să accesaţi secţiunea ACASĂ din pagina Instituţiei Prefectului – Judeţul Ilfov:

https://if.prefectura.mai.gov.ro/ sau secţiunea SITUAŢII DE URGENŢĂ: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

Pentru deplasarea în afara locuinţei în intervalul supus interdicţiei de circulaţie, modelele de adeverinţă de la angajator / declaraţie pe proprie răspundere, pot fi accesate în următorul link:

https://www.prefectura.mai.gov.ro/model-al-declaratiei-pe-propria-raspundere-si-al-adeverintei-de-angajator-pentru-deplasarea-in-afara-locuintei-in-intervalul-orar-supus-interdictiei/

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati