Comunitatea Declic, mesaj pentru Marcel Ciolacu: faceţi din legea anti-viol o prioritate pentru noul Guvern

Comunitatea Declic îi cere public noului premier desemnat, Marcel Ciolacu, să-şi asume, prin programul de guvernare, protejarea copiilor de violatori.

„Marcel Ciolacu, ca premier şi lider al principalului partid aflat la guvernare, trebuie să-şi ia angajamentul ferm că protejarea copiilor abuzaţi sexual este o prioritate în mandatul său. De doi ani cerem o lege care să încadreze drept viol orice act sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani, iar astăzi, când legea ar fi trebui să treacă de vot în plen, a fost amânată pentru a treia oară”, a declarat Denisa Soare, coordonatorul campaniei Declic.

Parlamentarii puterii şi ai opoziţiei s-au înţeles, marţi, să amâne legea anti-viol, în loc s-o voteze. Proiectul a fost retrimis, pentru a treia oară, la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor.

„USR a cerut proiectul la amânare, iar deputaţii PSD şi PNL au fost de acord. Suntem revoltaţi de decizia luată astăzi în Plenul Camerei Deputaţilor. Am crezut că parlamentarii au înţeles, în sfârşit, că nu pot evita la nesfârşit înăsprirea legislaţiei anti-viol. Din decembrie tot plimbă acest proiect. Acum este iunie, peste două săptămâni ei intră în vacanţă, iar românii tot nu au o lege care să protejeze copiii de violatori”, a adăugat Soare.

Comunitatea Declic cere de mai bine de doi înăsprirea legislaţiei anti-viol. Peste 100.000 de membri Declic s-au mobilizat până acum în campanie.

În decembrie 2022, în timpul votului din Comisia Juridică, Declic a dus în Parlament o statuie care reprezenta imaginea cu suferinţa unui copil abuzat. „Victima” încremenită de groază purta şi un mesaj mut, gravat pe soclul pe care se caţără mâinile abuzatorilor: „Salvaţi-mă”.

De asemenea, în februarie 2023, Declic a difuzat la radio un mesaj adresat parlamentarilor, prin care cetăţenii le cereau să deblocheze legea anti-viol. Spotul a fost difuzat timp de o săptămână.

Nu în ultimul rând, în urmă cu 2 luni, Comunitatea Declic a proiectat pe Parlament mesajul „Parlamentari, cum puteţi dormi noaptea? 110.079 de cetăţeni vă cer să votaţi legea anti-viol!”, pentru a debloca proiectul de la Camera Deputaţilor.

Proiectul de înăsprire a legislaţiei privind abuzurile sexuale împotriva minorilor a pornit, iniţial, cu un prag de vârstă de 14 ani. Presiunile societăţii civile i-au determinat pe parlamentari să modifice proiectul şi să introducă o protecţie strictă pentru minorii sub 16 ani. Ulterior, proiectul a fost abandonat şi o altă iniţiativă legislativă i-a luat locul. De data aceasta, pragul a fost fixat la 15 ani. A fost nevoie de noi presiuni publice pentru ca propunerea (Pl-x 457/2022) să fie modificată cu vârsta de 16 ani.

Peste 113.000 de cetăţeni au semnat până acum petiţia Vrem o lege anti-viol care să protejeze copiii! Conţinutul petiţiei îl puteţi consulta aici:
https://facem.declic.ro/campaigns/vrem-legea-anti-viol

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati