Concedierile, tăierile de salariu şi munca peste program îi sperie cel mai tare pe angajaţii români în această perioadă, arată un sondaj realizat în luna octombrie de platforma de recrutare online bestjobs.

  • „În preajma Halloween-ului, platforma de recrutare online bestjobs a întrebat angajaţii români care sunt principalele lor temeri cu privire la job, iar cei mai mulţi dintre ei au menţionat o posibilă restructurare a companiei ce ar putea duce la concedieri (36%), scăderea salariului (27%), creşterea volumului de muncă (23%) sau lipsa de fonduri pentru prime sau cadouri de Crăciun (21%)”, potrivit sondajului, scrie G4Media.

Lista temerilor este completată de o posibilă criză economică ce ar afecta veniturile companiei pentru care lucrează (18%), de creşterea obiectivelor/ţintelor impuse de conducere (13%) sau de numirea unor şefi mai duri (10%).

TOP coşmaruri la locul de muncă

„Cea mai înfricoşătoare sărbătoare a anului îi prinde pe angajaţii români cu coşmaruri la locul de muncă. Printre acestea se numără un salariu «fantomă» (35%), şefii «de coşmar» (15%), colegii «horror» (13%), programul de lucru «înfiorător» (12%), o activitate «de-şi blesteamă zilele de lucru» (9%) sau demisia colegului/colegei «de suferinţă» (4%)”, potrivit sursei citate.

În ceea ce priveşte activitatea de zi cu zi, respondenţii sondajului bestjobs spun că cel mai adesea le dau fiori pe şira spinării call-urile interminabile (28%), şedinţele individuale cu şefii (25%), prezentările live în faţa colegilor (11%) sau deadline-urile foarte strânse (7%).

Alţi 4% dintre angajaţii intervievaţi au spus că zilele în care trebuie să-şi părăsească biroul de acasă şi să lucreze de la sediul companiei le provoacă spaimă.

Halloween-ul nu este o sărbătoare foarte populară în rândul companiilor româneşti. Doar 5% dintre angajatori organizează o petrecere cu această temă, deşi peste 70% dintre angajaţi sunt de părere că, reunindu-se cu această ocazie relaxată, atmosfera în echipă s-ar îmbunătăţi.

Provocaţi să aleagă în ce s-ar costuma dacă ar participa la o petrecere de Halloween la birou, respondenţii sondajului bestjobs au ales ca personaje pe şefii lor (41%), o personalitate din istorie (13%), un personaj dintr-un film de groază (9%) sau chiar într-un inspector al unei autorităţi a statului (7%).

Sondajul bestjobs a fost realizat în luna octombrie, pe un eşantion de 743 de utilizatori de internet.