Concert de colinde Preludiu, pe 11 decembrie, la Ateneul Român

Duminică, 11 decembrie 2022, ora 19, Corul de Cameră PRELUDIU, dirijor Andrei Stănculescu, va susţine tradiționalul Concert de colinde cu care a încântat publicul în fiecare an la Ateneul Român.

Acest concert va aduce aerul și atmosfera sărbătorilor, dar și un gând de recunoștință in memoriam Voicu Enăchescu, dirijor fondator și conducătorul corului timp de aproape cinci decenii.

Eveniment cultural de prim rang, acest concert reprezintă un adevărat etalon de autenticitate și excelență pe care Corul de Cameră PRELUDIU l-a creat și susținut de-a lungul anilor, în ceea ce privește acuratețea interpretării colindului românesc. Publicul va fi ca întotdeauna atras de excepţionala panoramare ale celor mai diverse orientări stilistice privind prelucrarea colindului românesc ascultând Am plecat să colindam, Astăzi s-a născut Hristos, Gheorghe Cucu – Domnuleț și Domn din Cer, Nicolae Ursu – Vine Crăciunu pe sară, Paul Constantinescu – Minune prea mare, Alexandru Pașcanu – După datini colindăm, Tudor Jarda – La casa di peste drum, Felicia Donceanu – Colinde, colinde, Richard Oschanitzky – Două colinde laice, Dan Buciu – Steaua sus răsare, Gelu Stratulat – Sus la drumul mare, Adrian Pop – Colinda de pricină, Valentin Gruescu – Vis legănat, Alin Chelărescu – Ave Maria, Dumitru Georgescu Kiriac, ar. Alin Chelărescu – O, ce veste minunată!

Sărbătorind anul acesta 50 de ani de existență, Corul de Cameră Preludiu al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” își va reafirma și cu acest prilej continuarea drumului său artistic, în care va reuși într-un mod unic să îmbine tradiţia şi modernitatea.

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00, Telefon: 021.315.68.75. Plata doar în numerar), Online, accesând site-ul  www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati