Concert extraordinar inspirat din folclorul românesc de Ziua Culturii, organizat de ARCUB

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti celebrează Ziua Culturii Naţionale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susţinut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19:00, la Sala Mare, ARCUB.

De asemenea, în programul dedicat Zilei Culturii Naţionale de la ARCUB – Hanul Gabroveni se înscrie şi expoziţia „Universul lui Salvador Dali” care beneficiază de un program prelungit şi va fi deschisă pentru vizitatori până la miezul nopţii.

Peste 10.000 de iubitori de artă au vizitat expoziţia în primele săptămâni de la deschiderea acesteia. Ca urmare a interesului accentuat manifestat de public, în ziua de 15 ianuarie vizitatorii vor putea admira cele 170 de lucrări autentice Salvador Dali conform unui program special, în intervalul orar 10.00-24.00. Un adevărat periplu în universul suprarealist al cunoscutului artist catalan, prin sculpturi impresionante în mărime naturală, precum Femeia timpului, sculpturi-bijuterii din aur şi diamante, precum Îngerul triumfător, sau ilustraţii ce introduc privitorul într-o reinterpretare suprarealistă a unor opere clasice, precum Mult zgomot pentru Shakespeare, expoziţia este o veritabilă celebrare a valorilor culturii universale.

Cunoscută pentru pasiunea şi profunzimea cu care interpretează genuri muzicale variate, Corina Sîrghi va urca pe scena Sălii Mari de la ARCUB alături de Shaun Williams (acordeon), Costel Nechita (contrabas), Meltiade Mihalache (vioară), Marian Şerban (ţambal), Toma Dimitriu (pian) şi Alex Mike (contrabas) şi le va oferi spectatorilor un repertoriu complex, de la balade emoţionante până la piese ritmate, pline de energie, o varietate de selecţii muzicale ce ilustrează diversitatea culturală naţională, aducând astfel, în prim-plan, un strop de autenticitate cu fiecare interpretare.

„Cu prilejul Zilei Culturii Naţionale vom cânta muzică românească – o serie de medalioane folclorice şi alte câteva lucrări din muzica uşoară. Suntem atât de norocoşi că avem atâtea versuri frumoase şi o limbă de care nu se apropie mulţi, este numai şi numai a noastră. Nu cred că se mai cântă undeva aşa frumos despre dragoste, oraşe şi multe altele, cum se cântă la noi. Suntem nerăbdători să împărtăşim publicului emoţiile şi cântul autentic românesc cu prilejul acestei zile speciale pentru noi toţi, românii, în acest concert special de la ARCUB.” (Corina Sîrghi)

Biletele pentru concertul Corina Sîrghi au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate online de pe Arcub.ro, Entertix.ro şi de la casa de bilete ARCUB (Strada Lipscani nr. 84-90). Preţul unui bilet este de 35 lei. De asemenea, biletele pentru expoziţia „Universul lui Salvador Dali” de la ARCUB pot fi achiziţionate, la preţuri variabile în funcţie de categorie, de pe arcub.ro, universuldali.ro, Entertix.ro şi de la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53). Accesul în spaţiul expoziţional se face din Str. Gabroveni nr. 50-53.

Ziua Culturii Naţionale a fost stabilită, prin lege, începând cu 2011, la 15 ianuarie, marcând ziua naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). Anul acesta se împlinesc 174 de ani de la naşterea poetului, cel care, potrivit lui Garabet Ibrăileanu, a reprezentat un „eveniment aproape inexplicabil în literatura noastră” şi „care a creat pe de-a-ntregul limba poeziei româneşti”. Considerat un geniu al literaturii române, Mihai Eminescu a lăsat moştenire un corpus impresionant de opere literare, caracterizate prin profunzimea gândirii, originalitatea exprimării şi sensibilitatea artistică. În opera sa, Mihai Eminescu a ilustrat într-un mod unic frumuseţea limbii române, promovând identitatea culturală şi tradiţiile naţionale. Astfel, Ziua Culturii Naţionale devine un prilej de a celebra aceste valori, de a recunoaşte rolul esenţial al culturii în conturarea identităţii naţionale. În contextul acestei zile se desfăşoară numeroase evenimente şi manifestări artistice, de la concerte şi spectacole teatrale până la expoziţii şi conferinţe, toate având scopul de a evidenţia diversitatea şi bogăţia culturii române.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati