Muzeul MINA – Museum of Immersive New Art – aduce un eveniment muzical de excepție ce va avea loc pe 14 martie: Concertul Imersiv de Violoncel, susținut de muzicianul Andrei Cavassi, însoțit de Van Gogh The Immersive Show și prezentat de George. Primul banking inteligent.
Concertul va avea loc în cadrul Muzeului MINA și va oferi participanților o seară memorabilă, combinând armonios experiența muzicală cu spectacolul vizual impresionant al operelor lui Van Gogh.
Andrei Cavassi, un muzician cu o reputație internațională remarcabilă, va fi gazda acestui eveniment special. Cavassi, revenit în România în perioada pandemiei după o lungă perioadă petrecută în Japonia, aduce cu el o vastă experiență și un talent incontestabil. Este câștigător al medaliei de aur la prestigiosul concurs internațional de interpretare de la Viena din 2020 și a avut o expunere semnificativă pe scenele muzicale din întreaga lume.
Fiind membru al celei de-a patra generații de muzicieni din familia sa, Andrei a avut o expunere internațională vastă în ultimii doi ani, cântând în peste 40 de țări. De-a lungul anilor, prestația sa a captivat audiențele de pe trei continente, de la Berliner Philarmonie, până la Teatro Colon din Buenos Aires sau Blue Note din Tokyo, fiind pe scenă alături de artiști de renume precum Misha Maisky și Serghei Polunin. A organizat și a produs mai multe evenimente muzicale în colaborare cu Primăria Metropolitană din Tokyo, inclusiv „Unplugged by Andrei Cavassi” (eveniment aniversar pentru cei 100 de ani de relații diplomatice dintre România și Japonia, în 2021), precum și programele muzicale pentru Harry Winston Tokyo (în 2021).
Luna trecută a marcat un moment important în cariera sa, o dată cu lansarea primului său videoclip la o piesă originală, filmat la New York și produs în Tokyo în colaborare cu Columbia Music Japan.
El își definește arta prin capacitatea de a transmite și de a simți emoție, declarând că cea mai mare importanță în concertele sale este să creeze o conexiune autentică cu publicul. Repertoriul său eclectic cuprinde genuri variate, de la clasic, bossa nova, muzică spaniolă și tango, până la pop, muzică japoneză și rock.
Concertul Imersiv de Violoncel va oferi publicului o experiență muzicală ce va fi completată de proiecția spectacolului Van Gogh The Immersive Show. Participanții vor fi transportați în universul fascinant al lui Van Gogh, regizat si creat de studioul de artiști Les Ateliers Nomad
Repertoriul concertului va include o varietate de piese selectate cu grijă, ce vor fi interpretate de Andrei Cavassi, de la compoziții clasice precum Bach Cello Suite 1 – Prelude și Camille Saint-Saens – Mon cœur s’ouvre à ta voix, până la melodii contemporane, de la artiști precum Beatles, Iron Maiden, Pulp Fiction și Aerosmith.
Concertul Imersiv de Violoncel este un eveniment de neratat pentru iubitorii de artă și muzică, oferind o experiență extraordinară într-un cadru cultural inovator.
Pentru mai multe informații și pentru achiziționarea biletelor, vă invităm să vizitați site-ul nostru și să ne urmăriți pe rețelele de socializare.