Concertul pe care Celine Dion urma să îl susţină în data de 29 iulie la Arena Naţională din Capitală a fost reprogramat pentru 25 iulie 2021 din cauza pandemiei de COVID-19. Biletele achiziţionate îşi păstrează valabilitatea, anunţă organizatorii români, Emagic, potrivit Agerpres.
Celine Dion a anunţat miercuri că turneul său va fi reluat în 2021.
„Chiar am sperat să revenim pe scenă cândva anul acesta, dar nu este nimic mai important decât sănătatea şi siguranţa tuturor. Toată lumea a trecut printr-o perioadă atât de dificilă în timpul acestei pandemii, iar inima mea se îndreaptă spre toţi cei care au suferit. Ştiu că până la urmă vom trece de asta împreună şi vom recupera timpul pierdut. Îmi e dor de spectacolele noastre, abia aştept să cânt din nou cu voi toţi. Aveţi grijă de voi, ne vedem curând!”, a declarat Celine Dion, citată în comunicatul Emagic, potrivit sursei citate.