Concertul de deschidere a stagiunii Filarmonicii „George Enescu”, fără spectatori, transmis live

Concertul de deschidere a stagiunii Filarmonicii „George Enescu” va avea loc fără spectatori şi va fi transmis live pe site-ul şi canalul de YouTube ale instituţiei.

„În urma Hotărârii nr. 19 din 06.10.2020 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, anunţăm anularea concertelor cu public de la Filarmonica «George Enescu» pentru următoarele două săptămâni”, a anunţat instituţia.

Programul rămâne neschimbat

Programul va rămâne neschimbat, iar concertele vor fi transmise live pe site-ul şi pe canalul de YouTube ale instituţiei, fiind preluate şi de pagina de Facebook.

Concertul de deschidere din 7 octombrie va fi transmis miercuri seară, de la ora 19.00.

Valoarea biletelor pentru concertul de deschidere va fi returnată, începând de săptămâna viitoare, la casa de bilete a institutiei sau direct în contul din care au fost plătite.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati