Primăria Municipiului București, prin PROEDUS, în parteneriat cu Clubul Sportiv Gambitul Damei, organizează sâmbătă concursul „ȘAH ÎN ȘCOALĂ LA PRIMĂRIA CAPITALEI”.
Evenimentul reunește peste 100 de copii, care participă la competiții de șah într-un cadru simbolic, chiar în sediul Primăriei Capitalei, locul unde se iau decizii importante pentru oraș. Competiția își propune să promoveze educația prin sport, gândirea strategică și fair-play-ul în rândul elevilor.
Ziua de sâmbătă este dedicată partidelor de șah, concentrării, emoțiilor constructive și bucuriei jocului. Participanții au ocazia să își testeze abilitățile, să lege prietenii și să trăiască o experiență memorabilă în cadrul proiectului Șah în Școală.
Primăria Municipiului București, prin PROEDUS, susține constant inițiativele care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la promovarea sportului ca instrument educațional esențial.


