Concurs internaţional de soluţii pentru amenajarea Parcului Văcăreşti, lansat de Primăria Sectorului 4

Primăria Sectorului 4 anunţă pe SICAP un concurs internaţional de soluţii privind amenajarea Parcului Natural Văcăreşti. Administrația locală caută soluţii care să conducă la transformarea acestui areal într-un spaţiu public care să reactiveze social şi funcţional zona.

„Autoritatea contractantă, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, împreună cu partenerii săi – Primăria Municipiului Bucureşti şi Administraţia Parcului Natural Văcăreşti – doreşte derularea şi implementarea unui concurs de soluţii internaţional, cu privire la obţinerea unei soluţii care să vizeze la nivel general (cadru) proiectarea şi realizarea amenajărilor necesare în vederea asigurării conservării în condiţii optime a biotopului unic natural din zona Lacului Văcăreşti. Concurenţii sunt invitaţi să propună soluţii care să conducă la transformarea acestui areal într-un spaţiu public care să reactiveze social şi funcţional zona prin atractivitatea peisajeră a viitoarelor cadre create precum şi reintegrarea în sistemul celorlalte zone verzi urbane”, prevede anunţul, scrie Agerpres.

Termen limită pentru primirea ofertelor: 28 iunie. Proiectul câştigător va primi un premiu de 5.000 de lei.

Criteriile avute în vedere pentru stabilirea proiectului câştigător sunt:

  • controlul inundaţiilor, raţionalitatea şi sustenabilitatea soluţiei propuse, în raport cu costul estimat (35%),
  • relaţia intervenţiei propuse cu parcul şi cu peisajul (30%),
  • aspectul ecologic (35%).

În documentaţia ataşată se reaminteşte că în septembrie 2021 Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat participarea, alături de Municipiul Bucureşti, la administrarea Parcului Natural Văcăreşti.

În ianuarie 2022, Consiliul General al Capitalei a aprobat hotărârea în baza căruia Primăria Municipiului Bucureşti se asociază cu Administraţia Parcului Natural Văcăreşti şi cu Sectorul 4, în scopul dezvoltării de proiecte şi iniţiative comune. Totodată, Sectorul 4, în calitate de membru al asocierii, poate proceda la derularea procedurilor de achiziţie sau contractare necesare elaborării serviciilor de amenajare a Parcului Natural Văcăreşti.

Se menţionează că soluţia obţinută în urma concursului va sta la baza elaborării şi dezvoltării unei documentaţii de urbanism care să conducă la achiziţia de servicii de proiectare şi execuţie a unor lucrări de amenajare a Deltei Văcăreşti.

„Acest concurs se încadrează în preocupările mai largi, în curs şi de perspectivă, ale Primăriei Sectorului 4 de a îmbunătăţi calitatea spaţiului urban şi viaţa locuitorilor prin realizarea de proiecte care să permită accesul cetăţenilor la un mediu de viaţă sănătos, care să promoveze mişcarea în aer liber, responsabilizarea privind grija pentru spaţiile verzi, turismul, acţiuni de cercetare, conservare, protecţie şi educaţie pentru natură”, menţionează sursa citată.

Se mai arată că Primăria Sectorului 4 îşi doreşte ca Parcul Natural Văcăreşti să devină model naţional de administrare eficientă a unei arii naturale protejate urbane, să devină nucleul reţelei naţionale de arii naturale protejate urbane, precum şi un centru naţional multifuncţional de informare, educaţie şi promovare a patrimoniului natural al României.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati