Concurs pentru copii la Muzeul Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani să descopere „Animalele ocrotite”, un nou modul al Şcolii de Vară de la Antipa care va debuta pe 15 iulie 2019, în Sala Atelier de la etajul Muzeului. Cursurile se vor desfăşura de luni până vineri, între orele 10:15 şi 12:15 şi vor fi susţinute de către Dr. Alexandru Iftime, specialist al muzeului, a informat un comunicat al instituţiei.

Astfel, copiii vor afla de la  coordonatorul cursului că prezenţa multora dintre speciile de animale într-o anumită zonă poate fi considerată un barometru al sănătăţii ecosistemelor, deoarece acolo natura este încă „sănătoasă”, nu a fost afectată de activităţile omului. Tinerii cursanţi vor afla de ce unele specii ajung să aibă nevoie de ocrotire, care sunt cauzele care împing animalele în situaţia de a fi periclitate şi de a avea nevoie de protecţie.

  • În cadrul lecţiilor interactive, iar mai apoi prin jocuri, ei vor face cunoştinţă cu speciile ocrotite din fauna României, de la croitorul de fag sau fluturele de foc la asprete, pelicanul comun, ţestoasa de baltă sau râsul. Copiii vor afla în ce constă ocrotirea de care au nevoie aceste animale şi ce putem face fiecare dintre noi pentru a le oferi această protecţie. Dacă iubim animalele, să încercăm să le şi apărăm: acum au nevoie de aceasta mai mult ca oricând!

Înscrierea participanţilor se poate face prin formularul de rezervare: https://antipa.ro/rezervari.

Programările se vor face în ordinea înscrierii, în limita a 15 locuri/modul, iar costul de participare este de 180 lei/copil/modul sau 320 lei/2 fraţi/modul, respectiv 320 lei/copil/2 module.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati