Condiția pentru ca România să primească migranți din Afganistan

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că România are capacitatea de a primi migranți din Afganistan, dar condiționat, în sensul ca verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român.

„Avem două centre de custodie unde avem peste 200 locuri cu un grad de ocupare de sub 60%. Vorbim de centre în regim închis.

Avem șase centre de azil care au capacitate normală de funcționare de 1.100 de locuri, din care acum sunt libere 751. În două centre se fac lucrări.

”Verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român”

Suntem pregătiți să primim în aceste centre colaboratori ai structurilor noastre, persoane aflate în risc iminent – jurnaliști, magistrați – studenți care beneficiază de burse în România și în general persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan, cu o singură condiție: verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român, facem aceste analize pe tot ce înseamnă componentă națională.

România are capacitate de a primi migranți, dar condiționat„, a declarat Lucian Bode, scrie Digi24.

Potrivit ministrului de Interne, în România au încercat să între 47.000 de migranți. 10.000 au fost depistați în interiorul granițelor, iar 37.000 au fost întorși la frontieră.

„România se află pe ruta de tranzit a Balcanilor de Vest. Avem forțe dislocate în special pe granița de vest. România este pregătită în perspectiva unui val de migranți care se preconizează”, a spus Lucian Bode.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati