Condițiile din spitalele de psihiatrie din România criticate de Comitetul pentru Prevenirea Torturii

Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) a publicat, joi, un raport după ce a făcut, în septembrie 2022, o vizită inopinată în mai multe spitale de psihiatrie din România, dar şi în câteva centre rezidenţiale, potrivit news.ro.

Delegaţia CPT a vizitat, în septembrie 2022, spitalele de psihiatrie din Bălăceanca, Botoşani, Obregia (Bucureşti) şi Socola (Iaşi). De asemenea, a vizitat pentru prima dată Centrele de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Costâna şi Sasca Mică, Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Dizabilităţi de la Păstrăveni şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă de la Mirceşti.

„În toate spitalele vizitate, cu excepţia Obregia, au fost consemnate cazuri de presupuse rele tratamente şi abuzuri verbale din partea personalului. În special în secţia bărbaţi din cadrul Clinicii de Psihiatrie Botoşani, delegaţia a primit numeroase acuzaţii de rele tratamente aplicate pacienţilor (lovituri cu pumnii, palmele, împingere şi strigăte) de către personalul auxiliar”, se arată în raport.

„Ar trebui să se pună capăt măsurii de imobilizare forţată la pat, cu chingi, a copiilor agitaţi”

Deși încă nu se întâmplă în cazul copiilor ar trebui luate măsuri preventive.

”În ceea ce priveşte copiii internaţi în centrele de psihiatrie, ar trebui să se pună capăt măsurii de imobilizare forţată la pat, cu chingi, a copiilor agitaţi. În paralel, autorităţile române ar trebui să se asigure că personalul este instruit în domeniul tehnicilor de contenţionare mecanică şi că secţiile pentru copii dispun de camere de calmare. La modul general, pacienţii nu trebuie să fie niciodată implicaţi în imobilizarea unui alt pacient”, mai afirmă membrii delegaţiei, precizând, însă, că acest lucru nu se întâmplă în realitate. Raportul face, de asemenea, referire la faptul că  ”este necesar să se consolideze garanţiile care reglementează consimţământul la tratament în spital”.

La adulți însă se întâmplă acest lucru, din păcate. Mai exact, la La Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri din județul Iași.

”În mai multe secţii, pacienţii cu dizabilităţi de învăţare erau legaţi de pat sau de un obiect fix, cum ar fi un calorifer din sala de mese, aproape zilnic. Trebuie să se pună în aplicare o politică şi o abordare cuprinzătoare în ceea ce priveşte imobilizarea, supravegherea şi controlul necesare, ţinând cont de recomandările CPT”, se mai arată în raport.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati