Conducerea Companiei MOL România își cere scuze pentru apă în loc de carburant la pompe

Conducerea Companiei MOL România a precizat, prin intermediul agenţiei de PR, că situaţia de la staţia de carburanţi de la Roman, unde mai mulţi şoferi au alimentat la pompă cu apă în loc de carburant, este „punctuală excepţională” şi le-a cerut celor păgubiţi să contacteze compania.

„Este o situaţie punctuală excepţională, care a apărut ca urmare a unei intervenţii programate de calibrare a rezervorului. Am intervenit prompt pentru remedierea situaţiei. Suntem în contact direct cu cei care au făcut deja o sesizare către departamentul nostru de relaţii clienţi şi analizăm ce măsuri de suport şi compensare sunt potrivite pentru fiecare caz în parte. Îi încurajăm pe această cale pe cei care încă nu ne-au contactat, însă care au alimentat în seara zilei de 4 octombrie în staţia din Roman, să ia legătura cu noi”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Georgiana Balan, de la SmartPoint, agenţia de PR a MOL România.

Staţia de carburanţi MOL din municipiul Roman a fost închisă temporar de comisarii Comisariatului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor (CJPC) Neamţ după ce mai mulţi şoferi au reclamat că au alimentat cu apă în loc de benzină sau motorină.

„Am solicitat documentele şi procedurile care stau la baza activităţii de comercializare a carburanţilor pentru a stabili circumstanţele care au cauzat acest incident şi pentru a ne asigura că măsurile corective sunt implementate corespunzător”, a declarat, într-un comunicat remis AGERPRES, comisarul-şef al CJPC Neamţ, Vlad Ciurea.

Potrivit sursei citate, rezultatele controlului vor fi făcute publice în cel mai scurt timp. Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati