Dr. Silviu Voinea, conferenţiar universitar la Institutul Oncologic Bucureşti, afirmă că România este primul loc în Uniunea Europeană în privinţa incidenţei şi mortalităţii cancerului de col uterin. El arată că în ţara noastră sunt înregistrate 100.000 de cancere noi pe an, iar mai mult de jumătate dintre paciente mor.
Dr. Silviu Voinea a fost întrebat, miercuri, la Medika Tv, potrivit News.ro, ce înseamnă o întârziere pentru începerea tratamentului pentru un cancer de sân.
”Faptul că avem o mare tradiţie în Institutul Oncologic privind patologia mamară şi atunci s-a acumulat în timp o experienţă pe care încercăm să o îmbunătăţim şi să o aducem la zi. Ce este surprinzător din punctul meu de vedere este faptul că am reînceput după pandemie să văd cazuri îngrozitor de avansate: sâni ulceraţi, cu tumori suprainfectate, blocuri adenopatice îngrozitor de mari. Chiar săptămâna trecută am operat două paciente extrem de avansate, nu mai văzusem de mult aşa ceva. Le tot fotografiem, crezând că nu vom mai avea ocazia să vedem aceste lucruri, dar din păcate le vedem şi cred că două sunt principalele cauze. Una este şi pandemia, care a ţinut lumea în casă şi mulţi dintre pacienţi nu au venit la medic şi atunci când au venit sunt în stadii mult mai avansate pentru că au trecut nişte ani peste această boală. Iar al doilea, faptul că, în particular pentru cancerul de sân, dar şi pentru cancerul de col sau altele, nu avem un program de screening la nivel naţional prin care să depistăm precoce aceste lucruri”, a afirmat dr. Silviu Voinea.
El a precizat că România este pe primul loc în Uniunea Europeană la incidenţa şi mortalitatea de cancer de col uterin.
”Cancerul de col uterin, care în toată Uniunea Europeană nu mai reprezintă o problemă, din punctul României de vedere, suntem pe primul loc în Uniunea Europeană privind incidenţa şi mortalitatea. Deşi există un test extrem de simplu, care poate fi făcut, un test Babeş-Papanicolau, şi care poate pune în evidenţă nişte modificări, iar investigaţiile ulterioare vor depista pacientele care au cancer de col uterin. Deşi este un test simplu şi a fost implementat peste tot, continuăm să avem o incidenţă mare şi o mortalitate mare. Şi ca idee, din punct de vedere al cancerelor, cam 100.000 de cancere noi pe an şi ceva mai mult de jumătate din paciente mor. Ceea ce este o mortalitate mult mai mare decât în Uniunea Europeană la toate categoriile”, a mai transmis medicul.
El a fost întrebat dacă numărul bolnavilor de cancer este înregistrat într-o bază de date.
”Din păcate, nu avem un registru naţional coerent. Există mici registre naţionale în diferite locuri, regionale, mai puţin regionale. Nu putem şti şi datele care sunt pe Globocan, deşi, după cum ştiţi, există o întârziere de doi, trei ani, adică noi acum discutăm de date din 2022 sau 2021, nu putem să vorbim de date mai actuale şi, în plus de asta, avem din punct de vedere al României, într-o mulţime de rubrici sunt bară, adică nu au fost date date despre acel lucru. Deci nu avem un registru naţional de cancer. Culmea, la copii există un registru de onco-hematologie pediatric care este coordonat de societatea de resort. Sunt singurii care dau o raportare corectă şi coerentă. Se ştie destul de exact raportarea, se face în timp util şi există o coerenţă la acest nivel şi ar trebui să luăm un exemplu şi pentru adulţi cu un registru naţional coerent. Datele sunt aproximative. Noi dăm nişte date aproximative”, a mai afirmat dr. Silviu Voinea.