Conferință despre Mahalaua Gorgani, susținută de Doina Ruști, la Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București vă invită joi, 14 noiembrie 2019, ora 18.30, la conferința „Mahalaua Gorgani din București la finele secolului al XVIII-lea”, susținută de Doina Ruști, la Palatul Suțu (Bulevardul Ion C. Brătianu 2).

Gorganul din București, existent și astăzi, a suscitat interes în mod constant, de-a lungul timpului. S-a spus despre el că ar fi o necropolă medievală sau un loc al comorilor. În vârful lui a fost clădită o biserică (Sf. Ilie Gorgani), iar în jur s-au format cu timpul mahalaua, apoi plasa Gorgani. Exista aici o baltă, o măcelărie, iar prin apropiere trecea Dâmbovița. În această geografie au trăit oameni și s-a consolidat istoria măruntă a Bucureștiului, pe care numai ficțiunea o mai poate aduce la suprafață. De la informația istorică, la romanul Homeric există însă un drum lung și plin de plăceri, de-a lungul căruia nu documentarea are importanță, cât emoția unui romancier.

DOINA RUŞTI, prozatoare contemporană, apreciată în mod unanim pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale, a fost recompensată cu cele mai însemnate premii literare românești, printre care și cu Premiul „Ion Creangă”, al Academiei Române. Tradusă în numeroase limbi de circulație, inclusiv în chineză, invitată la evenimente internaționale de prestigiu, Doina Ruști a scris zece romane, între care amintim: „Fantoma din moară” (2008), „Manuscrisul fanariot” (2015), „Lizoanca” (2009), „Zogru” (2006) și „Mâța Vinerii” (2017). Homeric adoptă registrul fantastic și o structură de avangardă, fiind, într-un anumit fel, o sinteză a prozei sale. Este profesor la Universitatea Națională de Teatru și Film „I.L. Caragiale”, profesor asociat la Universitatea din București şi scenarist.
Pagină web: https://www.doinarusti.ro

Intrare – 10 lei. Biletele se pot cumpăra în ziua conferinței, de la standul de bilete al Palatului Suțu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati